ZÎMBESC

Niște grăsane se uitau la mine
și atunci îmi dau seama că zîmbesc.
zîmbesc în mașina 109 în drum spre slujbă.
firește impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uita pe geam și zîmbește.
dar eu mi-am amintit de tine și, ca de obicei, am zîmbit.
e o reacție necontrolată.
m-am trezit dimineata încîlcit în vise urîte, cu jupuiri de viu,
cu andrele străbătîndu-mi dantura
și mi-am amintit de orele de gramatică.
în mașină pute-a maieuri și-a benzină
iar pe geam ce să vezi? blocuri și iar blocuri.
am zîmbit și am rămas, cred, minute bune cu zîmbetul ăsta.
mi te-am amintit în tricoul galben, lăbărțat
și eu tot în tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.
era antreul plin de gagici încoțofenite
și tipi la costum...
noi parcă eram picați de la Woodstock,
la școală directorul m-a luat în primire și secretara
m-a amenințat
planta ornamentală neudată la timp mai avea
doar un sfert din frunze
încercînd să stăpînesc clasa
am simțit zîmbetul revenind atît de irezistibil,
încît a trebuit să mă întorc cu fața la tablă.

Mircea Cărtărescu